Probabil un număr destul de mare dintre voi au încercat la un moment dat The Elder Scrolls Oblivion (sau Morrowind); mulți poate încă se joacă la unul dintre acestea două, mai ales cu ultimul expansion pentru Oblivion.
Dacă nu mai aveți nimic de descoperit sau vreți să reluați jocul, se găsesc o gramadă de mod-uri realizate de amatori, variind de la introducerea de piese de echipament noi și personaje noi, la conversii ale diferitelor locații sau chiar adăugarea de locații noi și bineînțeles, la introducerea de noi quest-uri. Jucătorii pasionați de Oblivion sunt sigur că au și instalat și probat multe dintre aceste moduri, dar pentru ceilalți iată câteva linkuri unde se pot găsi unele dintre aceste moduri. Bineințeles că nu am avut timp și poate nici interes pentru toate, dar dacă cumva aveți o recomandare sau vreți să raportați probleme la unele dintre ele… asteptăm comentariile.
Site-urile Planet au o reputație și mă așteptam să găsesc o oareșce organizare la secțiunea de mod-uri pentru Oblivion. Problema e că sunt listate claie peste grămadă, fără nici o împărțire pe categorii, chestie care ar fi fost binevenită. Pe aceeași pagină se găsesc moduri care adaugă quest-uri, care fac schimbări în diferite clase, care modifică harta etc. chestie care derutează puțin, mai ales că se găsesc o gramadă. Acum pentru cei cu răbdare…spor la treaba.
ElderScrolls-Oblivion.com are mai puține mod-uri, dar mult mai bine organizate și ca o adăugire binevenită, au și un sistem de rating. Recomand călduros să aruncați o privire pe la secțiunea Game Balancing care vă poate rezolva diferite nemulțumiri pe care le-ați avut cu mecanismul de joc (pe mine cel putin m-au deranjat cateva alegeri ale producătorilor în ceea ce privește auto-levelul monștrilor din joc…adică ajunsesem în situația în care orice amărât de hoț la drumul mare avea echipament la fel de bun ca al meu… mă întreb de ce se mai obosea să mă jefuiască în situația asta). Link-ul de mai sus vă duce direct în pagina cu categorii.
Modificări ale țintei, ale timpului de respawn, ale comportamenului cailor, noi efecte ale băuturilor alcoolice, îmbutelierea sângelui pentru vampiri, modificare a greutății obiectelor (omul s-a documentat asupra greutății armurilor și armelor medievale), o modificare care îți permite să ceri NPC-urilor să se dezbrace, un mod care face peșterile mai întunecate… și acestea sunt doar o parte infimă de la secțiunea de Gameplay effects and changes de pe TES.NEXUS. Partea bună este că se pot aranja dupa rating, lucru care ușurează într-o măsură căutarea de moduri care să merite instalarea.
GameFlood are puține mod-uri și sunt și dezorganizate. Dar nu se știe niciodată, poate vă trezește interesul unul dintre mod-uri.
Secțiunea Oblivion de pe FileFront prezintă o oarecare organizare pe categorii, dar lipsește o descriere scurtă, ceva, acolo, care să te lămurească cam ce ar face modul respectiv; amănunte se pot găsi dupa ce se dă click pe modul respectiv.
Articole asemănătoare
Fallout 3